Informare ANAF despre conectarea caselor de marcat la server a contribuabililor mici și mijlocii - Sintezis
 

ANAF a transmis de curând o informare tuturor contribuabililor mici și mijlocii cu privire la obligativitatea conectării caselor de marcat la server. Termenul limită este de 30 noiembrie 2021, dată de la care va începe acordarea amenzilor.

Sumele aferente amenzilor neconectării caselor de marcat sunt deloc de neglijat, având valorile cuprinse între 8.000 și 10.000 lei. Ministerul de Finanțe își dorește astfel să fluidizeze procesul și să ușureze metoda de transmitere a diverselor declarații fiscale.

Scopul informării este practic de a încuraja contribuabilii mici și mijlocii să nu aștepte termenul limită, ci să se ocupe cât mai din timp de înregistrarea aparatelor de marcat electronice fiscale (casele de marcat) la serverul ANAF.

În acest sens, se specifică faptul că firmele ar putea profita de perioada obișnuită a concediilor – lunile iulie și august – pentru a se programa la distribuitorii autorizați / unitățile acreditate / tehnicienii de service. Astfel vor evita aglomerațiile specifice finalului perioadei și nu vor risca penalizări.

Prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordinul Președintelui ANAF nr. 435/25.03.2021 privind aprobarea Procedurii de conectare a aparatelor de marcat electronice fiscale, definite la art. 3 alin. (2) din OUG. 28/1999 atestă obligația operatorilor economici de a utiliza case de marcat cu jurnal electronic conectate la sistemul informatic național de supraveghere și monitorizare a datelor fiscale al ANAF.

De asemenea, poți afla toate detaliile referitoare la ordonanță, instrucțiuni de utilizare a caselor de marcat ce trebuie să fie conectate online la serverul ANAF consultând următorul ghid oficial: http://static.anaf.ro/static/10/Anaf/Informatii_R/GHID_CONECTARE_AMEF_31032021.pdf.

Te sfătuim să îți verifici cu conștiinciozitate mailul și să respecți toate prevederile solicitate. Numai așa vei fi mereu la curent cu ce se întâmplă și vei evita cu succes penalizările, respectiv amenzile.

Echipa Sintezis Birotica SRL este la dispoziția ta pentru conectarea aparatelor de marcat electronice fiscale la serverul ANAF și service-ul aferent. Ne poți contacta imediat pentru programări la numărul scurt 0359 991 sau dă-ne un mail la suport@sintezis.ro.