Firmele care au automate comerciale de cafea si racoritoare trebuie sa le echipeze cu case de marcat, conform Legii 136/2019 - Sintezis
 

Legea nr. 136/2019 a fost publicata in Monitorul Oficial nr. 587 din 17 iulie 2019. Noua lege va obliga firmele care au automate comerciale de cafea, bauturi racoritoare si snacks-uri sa le echipeze cu case de marcat cu jurnal electronic.

Aceasta modificare fiscala a fost prevazuta in proiectul de Lege pentru abrogarea alin.(1), (2) si (4) ale art.40 din Ordonanta Guvernului nr.27/2011 privind transporturile rutiere, precum si pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr.28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscal.

Vineri, 12 iulie 2019, presedintele Klaus Iohannis a promulgat OUG nr. 28/1999 privind obligatia operatorilor economici de a utiliza aparatele de marcat electronice fiscale.

Legea prevede ca firmele din aceasta categorie sa doteze automatele comerciale cu case de marcat pana pe 31 decembrie 2019.

Pana la data de 31 decembrie 2019, operatorii economici care efectueaza livrari de bunuri sau prestari de servicii prin intermediul automatelor comerciale ce functioneaza pe baza de plati cu cardul, precum si de acceptatoare de bancnote sau monede, dupa caz, au obligatia de a dota automatele comerciale cu aparatele de marcat electronice fiscale prevazute la art. 3 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.”

Insa, „in cazul aparatelor de marcat electronice fiscale care (…) nu inglobeaza constructiv dispozitivul de imprimare, indeplinirea functiei de imprimare de bonuri fiscale, de rapoarte fiscale de inchidere zilnica, precum si de alte tipuri de documente prevazute de lege nu este obligatorie”, se arata in document.

Automatele comerciale nu vor trebui sa emita bonuri fiscale sau facturi si nici rapoarte fiscale de inchidere zilnica sau alte tipuri de documente.

In prezent, legea inca nu este clara in ceea ce priveste tipul de case de marcat care va trebui montat pe automatele comerciale. Se asteapta un alt act normativ care sa clarifice modul in care se va face achizitia si instalarea aparatelor de marcat fiscale. Probabil ca se va urma acelasi procedeu de avizare tehnica la fel ca in cazul clasicelor case de marcat cu jurnal electronic, ceea ce inseamna ca procesul va fi unul lung si anevoios. Ramane de vazut daca atat Guvernul, cat si firmele se vor putea incadra in termenul de 6 luni impus prin Legea 136/2019.

In acest moment nu exista pe piata echipamente fiscale cu jurnal electronic avizate de ICI, care sa se poata adapta acestor automate.