8 beneficii oferite de un contract de helpdesk remote pentru software - Sintezis
 

Atunci când achiziționezi un echipament software, este normal să fii încrezător că totul va merge excepțional cu el. Totuși, mai devreme sau mai târziu, ceva nu va mai funcționa cum trebuie, sau pur și simplu îți va da bătăi serioase de cap.

Până și oamenii cedează uneori și fac tot felul de greșeli, așa că nu ne putem aștepta ca tehnologia să fie întotdeauna fără cusur. Nu de alta, dar de multe ori noi suntem cei care nu o gestionăm cum trebuie și facem prostii pe care ajungem să le regretăm imediat.

Ei bine, nu poți să lași lucrurile pur și simplu baltă… O mică eroare se poate transforma în doar câteva minute într-o problemă de proporții. E important să iei atitudine chiar în următoarea clipă și să apelezi la un serviciu de suport tehnic.

Prin urmare, în cazul în care te întrebai cumva ce înseamnă helpdesk, tocmai ai aflat răspunsul (traducerea exactă ar fi „biroul de ajutor / asistență”).

Dacă te apuci să cauți un service oarecare, riști să nu găsești niciun operator helpdesk disponibil, fiind cu atât mai dificil să dai peste unul care să se ocupe de situația ta remote (online, fără deplasare la locul incidentului).

Aici intervine avantajul de a avea un contract de helpdesk remote pentru software. Mai jos ți-am pregătit, așadar, o listă cu motivele pentru care ai nevoie de el.

8 beneficii oferite de un contract de helpdesk remote pentru software

1. Îți economisește bani

Deși probabil că îți imaginezi că un helpdesk IT remote te va seca de bani, având nevoie de cine știe ce aplicații sofisticate și tare costisitoare. Nimic nu e mai fals.

De fapt, este chiar mai ieftin decât un serviciu clasic în care aduci tehnicianul la fața locului. De ce? Pentru că deranjul omului, precum și timpul petrecut pe drum (plus combustibilul) trebuie remunerate. Când totul se desfășoară online, dispar cu desăvârșire aceste costuri și se face efectiv treaba.

2. Nu contează unde este situată afacerea ta

Distanța nu se măsoară doar în cheltuieli, cum pare dacă luăm în considerare exclusiv punctul anterior. Sunt mult mai mulți factori implicați în ecuație, printre care se remarcă poziția geografică.

În unele situații îi este absolut imposibil operatorului să se deplaseze până la sediul tău. Prin helpdesk remote, acesta poate avea control asupra software-ului tău de oriunde. Ar fi mare păcat să îi dai voie geografiei să îți pună piedici în secolul vitezei, nu crezi?

3. Te ajută pe tine și echipa ta să acumulați cunoștințe

Când rezolvi problemele remote, ai posibilitatea să vezi tot ce se întâmplă, în timp real, pe propriul desktop – ce face, cum și în ce moment operatorul helpdesk. Ești în permanență conștient de toți pașii.

Este o ocazie ideală de a acumula informații și a învăța ce să faci în eventualitatea în care va exista o dată viitoare. Vei putea acționa imediat și vânzările nu vor fi afectate de nicio pauză impusă de împrejurări.

4. Are nevoie doar de o conexiune stabilă la internet

Una dintre concepțiile în totalitate eronate este aceea că, pentru a te bucura de servicii de helpdesk remote, trebuie să pregătești tot felul de lucruri.

Realitatea este alta. Operatorul se conectează la software-ul tău și are acces direct la orice i-ar putea fi necesar. Atâta timp cât internetul funcționează bine, n-ai de ce să te îngrijorezi, căci el va folosi o conexiune de tip VPN.

5. Poate rezolva problemele indiferent de oră

Ar fi super ca toate inconvenientele să apară în intervalul orar 8 – 16 sau 9 – 17. Din păcate, practica ne demonstrează că ele își fac adesea simțită prezența la cele mai nepotrivite ore.

Un contract de helpdesk remote pentru software poate acoperi mai mult de 12 de ore pe zi. În acest mod, erorile se soluționează de îndată ce te supără, scapi de timpul pierdut cu stresul inutil. Suna la numarul de telefon 0728 110 340 si un tehnician te va ajuta automat ce este liber.

6. Îți ține informațiile firmei în perfectă siguranță

Cu toate că se desfășoară în totalitate online, helpdesk-ul remote are exact același trăsături ca și cel on-site. Internetul pare înfricoșător cu hackerii săi, dar nu există niciun risc în ceea ce privește service-ul pentru software.

De ce? Deoarece nu ne temem să garantăm pentru conexiunea în care se face acest procedeu. Este 100% sigură, motiv pentru care te poți relaxa și le poți da cale liberă experților Sintezis să se ocupe de problema ivită.

7. Ai toate detaliile la un click distanță

Pe lângă promptitudinea și seriozitatea de care ai parte prin intermediul unui contract de helpdesk remote, ai și un raport detaliat cu privire la tot ce „mișcă”. Ai oportunitatea de a urmări evoluția vânzărilor, cum merge soft-ul, actualizările și așa mai departe.

Mereu e indicat să te menții la curent cu situația în care te afli, fiindcă altfel nu poți ști ce nu se desfășoară optim și e imposibil să faci o schimbare spre îmbunătățire.

8. Se poate personaliza în funcție de nevoile tale

Fiecare afacere are propriile nevoi. Degeaba ne referim la același software, pentru că el este inevitabil influențat de particularitățile mediului în care este utilizat.

Contactează-ne cu încredere pentru a încheia un contract de helpdesk remote conform nevoilor companiei tale. La Sintezis Birotica SRL avem tehnicieni profesioniști și competenți să rezolve orice provocare cu care te-ai putea confrunta.

Nu ezita să ne suni la +40 359 401 434 sau să ne scrii un mail la adresa sales@sintezis.ro. Vom reveni în cel mai scurt timp cu un răspuns, astfel încât software-ul tău să fie cât mai repede protejat.